23 mai 2018

Conferinta internationala Forme discursive, interactiune, naratiune, reprezentare

0 Comentarii
Conferinţa Forme discursive. Interacţiune, naraţiune, reprezentare organizată, în perioada 25-26 mai 2018, de Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, reuneşte manifestările ştiinţifice anuale organizate de grupurile de cercetare din cadrul Centrului de cercetare INTERSTUD (ESPACES DE LA FICTION, ediţia a XIII-a, LOGOS, ediţia a IX-a, CULTURAL SPACES, ediţia a VII-a, GASIE, ediţia a V-a) şi CETAL. La conferinţă vor participa 60 de profesori şi cercetători de la universităţi, centre şi institute de cercetare din Algeria, Canada, Franţa, Italia, Maroc, Polonia, România, Turcia şi Tunisia.
Conferinţa este organizată în colaborare cu Universitatea din Lorena, Centrul de cercetare pentru medieri, Universitatea „Jean Monnet”, Saint-Étienne, Universitatea „Blaise Pascal”, Clermont-Ferrand, Universitatea Bordeaux 3 (Franța), HELMO/ESAS, (Belgia), Universitatea Atatürk, Erzurum (Turcia), Agenția Universitară Francofonă, Asociația pentru Dezvoltarea Francofoniei, Bacău  (România).
Pentru a cerceta diferitele modalități de structurare a informației și reprezentările adoptate și conturate de formele discursive contemporane conferinţa a fost concepută pe 7 secţiuni: Narațiunea și dispozitivele numerice interactive contemporane: continuități, recontextualizări și redefiniri; Jurnalismul narativ, un răspuns la accelerarea informației?; Imaginarul mitic și reprezentările sale în discursul contemporan; Joc și reprezentare; Reprezentări ale patrimoniului cultural; Reprezentări ale identității culturale în spațiul european; Comunicare și (inter)acțiune. Reprezentările mediatice și discursivitatea.
Deschiderea oficială va avea loc pe 25 mai 2018, ora 10:00, în Aula Universităţii şi va fi urmată de conferinţe în plen susţinute de Prof. univ. dr. Luminiţa ROŞCA, Universitatea din Bucureşti, Conf. univ. dr. Pierre MORELLI, Universitatea din Lorraine, Centrul de cercetare pentru medieri şi Prof. univ. dr. Vasile SPIRIDON, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu