20 mai 2017

Cursuri de Îngrijitor bătrâni organizate la Asociatia ”Sf. Voievod Stefan cel Mare - Hârja”

0 Comentarii
Crucea Roșie Română-Filiala Bacău, în parteneriat cu Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, organizează cursul de calificare pentru ocupația Îngrijitoare bătrâni, cu începere de la data de 1 iunie
Cursul are o durată de trei luni și se adresează oricărei persoane cu minim 8 clase, diplomele fiind eliberate de Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății. La terminarea acestuia, cursanții vor dobândi competențe în ceea ce privește completarea fişei de îngrijiri a persoanei asistate, acordarea îngrijirilor igienice pentru persoana asistată, acordarea primului ajutor, mobilizarea şi transportul persoanelor vârstnice, supravegherea stării de sănătate a persoanei asistate și multe altele. Se pune un accent deosebit pe creşterea continuă a nivelului de pregătire teoretică şi practică a tuturor cursanţilor.
            Persoanele interesate pot depune actele necesare (copie C.I., copie certificat de naștere, copie certificat căsătorie/divorț, dacă este cazul, copie diplomă ultima școală absolvită) la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice din Hârja sau la sediul Crucii Roșii din municipiul Bacău, str. Oituz, nr. 61.
            Cursurile teoretice și practice se vor derula în cadrul Complexului rezidențial eparhial pentru persoane vârtsnice de la Hârja. Diplomele sunt recunoscute în țară, în orice unitate medico-socială, dar și pe plan internațional.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu