18 noiembrie 2017

Test Digi Mobil si Huawei cu viteza record de 1,5 Gbps in reteaua mobila

0 Comentarii
In premiera, Digi Mobil si Huawei au obtinut in reteaua mobila o viteza de top de 1,5 Gbps, pentru download. Testul s-a desfasurat in laborator, prin agregarea a 5 frecvente si utilizarea unui terminal special. 
S-au folosit experimental 100 Mhz de spectru radio si astfel s-a atins viteza record de transfer de 1.52 Gbps, iar utilizand doar 80 MHz din spectrul Digi Mobil, s-au atins 1.2 Gbps. Totodata, au fost utilizate cele mai avansate tehnologii mobile 4.5G: agregare de spectru de rang 5, modulatie radio 256 QAM, 4x4 MIMO. Dispozitivul de test s-a bazat pe un chipset Huawei HiSilicon Hi1381.
Astfel, RCS & RDS continua traditia de deschizator de drumuri, inceputa exact acum 4 ani cu vitezele de 1 Gbps pentru serviciile fixe prin fibra optica, disponibile atat pentru uzul personal al clientilor, cat si pentru mediul de afaceri. La baza premierei de 1Gbps a stat reteaua nationala de GPON, dezvoltata si cu tehnologie furnizata de Huawei.
„Succesul acestui test demonstreaza ca, atunci cand tehnologia dispozitivelor mobile va evolua suficient pentru a permite astfel de viteze de transfer de date pe scara larga, reteaua Digi Mobil va fi pregatita sa ofere clientilor sai experienta 4,5G completa, respectiv o largime de banda mult mai mare. Aceasta este prioritatea noastra: investitia constanta in acoperirea retelei si cresterea calitatii serviciilor. Testarea permanenta de noi solutii si cresterea constanta a vitezei de acces au ca obiectiv deschiderea posibilitatii pentru clientii nostri sa utilizeze aplicatiile prezente sau viitoare in conditii optime, fara restrictii si la cele mai accesibile preturi.” – a declarat Valentin Popoviciu, Vicepresedinte RCS & RDS.
„Inovarea este in firea noastra, a echipei Huawei; de acceea avem curajul si puterea de a sustine succesul industriei de telecomunicatii din Romania. Vom continua colaborarea si vom aduce servicii noi in ajutorul romanilor prin puterea tehnologiei pe care o producem” - Kevin Liu, CEO Huawei Romania.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu