11 august 2017

Primarii s-au intalnit cu reprezentantii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi

0 Comentarii

În Sala Mare a Consiliului Judeţean Bacău a avut loc in data de 10 august, la iniţiativa domnului Sorin Braşoveanu, preşedinte o şedinţă de lucru care a adus în prim plan o serie de probleme punctuale pentru beneficiarii de finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.). Din partea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi (D.R.D.P) au fost invitaţi şi au participat la discuţii domnul Laicu Ovidiu, director, domnul Zbarnea Constantin, inginer, doamna Zbarnea Marinela, inginer şi domnul Vasiliu Iulian, şef secţie Bacău, alături de 24 dintre  primarii localităţilor din judeţul Bacău care au proiecte câştigătoare prin P.N.D.L. dar şi consultanţii şi proiectanţii implicaţi în elaborarea documentaţiilor tehnice. 
    ”Aceasta a fost o masă rotundă al cărei scop a constat în a găsi soluţii punctuale legate de problemele tehnice aferente documentaţiilor premergătoare semnării contractelor de finanţare. Am convocat întâlnirea pentru a pune faţă în faţă primarii, consultanţii, proiectanţii şi reprezentanţii D.R.D.P. Iaşi, cu scopul de a găsi răspunsuri la problemele din acest moment. Vorbim despre cele peste 62 de obiective privind drumuri comunale, săteşti, poduri şi podeţe, drumuri judeţene precum şi cele 30 de obiective ce vizează reţelele de apă şi canalizare. Este nevoie să găsim rapid soluţii pentru a elimina timpii morţi dat fiind faptul că avem un termen limită solicitat de M.D.R.A.P, respectiv 30 noiembrie 2017. Trebuie, de aceea, să avem o cooperare şi o colaborare  mai bună şi mai multă flexibilitate pentru a găsi cele mai bune soluţii la solicitările cerute de Minister în întocmirea documentaţiei tehnico-economice”, a precizat Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

    Reamintim faptul că, în luna iulie a acestui an, prin programul P.N.D.L., judeţul Bacău a obţinut finanţări pentru 172 de proiecte, în valoare de peste 827 de milioane de lei. Aceşti bani vor finanţa obiective precum construirea, reabilitarea şi modernizarea de grădiniţe şi şcoli, construirea şi modernizarea de unităţi sanitare, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, drumuri judeţene, comunale şi săteşti, poduri şi podeţe, iluminat public ş.a.m.d.
     P.N.D.L. reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din ţară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice în domeniile sănătate, educaţie, apă–canalizare, energie termică şi electrică, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire şi sport.
     În acest sens, Programul Naţional de Dezvoltare Locală stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea echilibrată a ţării, fiind structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, respectiv infrastructura la nivel judeţean.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu