16 august 2017

Politisti bacauani in actiune

0 Comentarii
În ultimile 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost desfăşurate 9 acţiuni în vederea creşterii gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţă stradală şi siguranţă rutieră.
La data de 14 august , peste 130 de poliţişti băcăuani au fost angrenaţi în activităţile de menţinere a ordinii şi liniştii publice. Polițiștii au intervenit la peste 45 de solicitări primite prin SNUAU 112 și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 69.615 de lei.
Tot în această perioadă, polițiștii au prins în flagrant delict 7 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.
În cadrul activităților efectuate, polițiștii din județul Bacău au aplicat 162 sancțiuni contravenționale, din care 126 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 49 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru viteză excesivă.
De asemenea, polițiștii au reținut 17 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare auto.
O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe principalele drumuri naţionale pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu