15 iulie 2017

Au inceput tratamentele la Radioterapie

0 Comentarii
In data de 13 iulie 2017, la Compartimentul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Bacău a fost tratat primul pacient pentru stabilirea planului de terapie cu ajutorul acceleratorului de particule.
     Momentul marchează inaugurarea de facto a Compartimentului de Radioterapie, la câteva luni de la momentul preluării investiției de la constructor. În tot acest timp, conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău s-a preocupat de obținerea autorizațiilor de funcționare și de instruirea personalului laboratorului iar pacienții care au nevoie de acest tip de tratament au urmat un program special de pregătire. ”Mai mult decât bucuria de a vedea un proiect de anvergură funcțional sunt emoționat de aspectul uman al momentului de astăzi. Sunt sute de suferinzi oncologici în Bacău care vor putea beneficia, de tratamente cu cea mai performantă aparatură de radioterapie din țară, pe care, iată, o avem la Bacău. Iar cele câteva luni care au trecut între momentul finalizării investiției și începerea tratamentelor nu s-au risipit în zadar. Pe de o parte a existat aspectul administrativ, cu toate autorizațiile și avizele care trebuiau obținute iar pe de altă parte acești pacienți care intră în programul de radioterapie, trebuie pregătiți inainte. Am înțeles de la specialiști că sunt tratamente invazive care nu se pot face oricum. Vreau să asigur băcăuanii că sănătatea rămâne prioritatea numărul unu și sper din suflet ca eforturile noastre să contribuie la ameliorarea și tratarea unui număr cât mai mare de pacienți. Felicitări echipei care a făcut posibile toate aceste lucruri”, au fost cuvintele președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu. 
     Până în prezent au fost programați și consultați 11 pacienți, iar medicii, fizicienii și tehnicienii secției au început prima sesiune de tratament pentru o pacientă din Bacău care suferă de o tumoră cerebrală.
       Valoarea totală a investiţiei realizate la noua Secţie de Radioterapie este de peste şase milioane de euro, din care peste 60% o reprezintă valoarea echipamentelor medicale. Modernizarea compartimentului de Radioterapie a presupus reabilitarea integrală a clădirii, care are 24 de paturi şi dotare cu echipamente performante. Acceleratorul de particule este de ultimă generaţie, cu 2 energii de fotoni şi 5 grupe de electroni. În România, mai există un aparat similar la Institutul Oncologic din Cluj, dar de generaţie mai veche. Performanţele acestui aparat, care poate trata peste 70% dintre tipurile de cancer, determină o adresabilitate către o gamă mai largă de pacienţi, zilnic putând beneficia de şedinţe peste 20 de pacienţi. Se pot realiza iradieri de mare precizie, fără a afecta ţesuturile sănătoase din jurul afecţiunii tumorale. Anual, cu acest aparat se vor putea face până la 15.000 de şedinţe de iradiere.
Investiția a fost finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu